Încălcarea unei sancțiuni internaționale este o infracțiune în Olanda. Sanctiewet 1977 (Legea privind sancțiunile din 1977) și regulamentele ministeriale de sancțiune emise în temeiul acesteia declară interdicțiile sancțiunilor UE și ONU obligatorii, iar Wet op de economische delicten (Legea privind infracțiunile economice) transformă o încălcare într-o infracțiune economică. Săvârșită cu intenție, este o abatere care se pedepsește cu până la șase ani de închisoare, o amendă de categoria a cincea și confiscarea bunurilor și a profitului; companiile sunt răspunzătoare în mod independent în temeiul articolului 51 din Codul penal, iar cei care au dirijat efectiv comportamentul pot fi urmăriți penal alături de ele. Cazurile de sancțiuni sunt investigate de FIOD, Douane (Administrația Vamală) și poliție și urmărite penal de Functioneel Parket, ramura specializată a Serviciului Public de Procuratură.
Acest articol tratează latura penală a aplicării sancțiunilor: ce reguli creează răspundere, cine investighează, când o companie sau un director este expus, ce comportament este de fapt urmărit penal și ce vor schimba noua legislație olandeză privind sancțiunile și directiva UE privind incriminarea. Pentru perspectiva comercială și de conformitate, consultați articolul nostru despre ce trebuie să știe companiile despre afacerile cu Rusia, Iranul și China , iar pentru o imagine de ansamblu, ghidul nostru complet privind măsurile penale internaționale și interne.
Ce reguli transformă o încălcare a sancțiunilor în infracțiune
Sancțiunile UE sunt prevăzute în regulamentele Consiliului. Un regulament este direct aplicabil în fiecare stat membru, astfel încât o companie olandeză este obligată să respecte o înghețare a activelor sau o interdicție de export din ziua în care regulamentul intră în vigoare, fără niciun act olandez de transpunere. Ceea ce lasă legislația UE statelor membre este sancțiunea. Aici intervine Sanctiewet 1977: aceasta împuternicește ministrul să desemneze, prin regulament ministerial, regulile internaționale de sancțiuni care trebuie respectate, iar încălcarea unei reguli astfel desemnate constituie o infracțiune economică în temeiul Legii privind infracțiunile economice. Aceeași interpretare este utilizată pentru sancțiunile ONU adoptate de Consiliul de Securitate în temeiul capitolului VII din Carta ONU, care ajung în Țările de Jos prin intermediul regulamentelor UE.
Pedepsele sunt prevăzute în Legea privind infracțiunile economice și nu în Codul penal ordinar. O încălcare a sancțiunilor comisă cu intenție este o abatere și se pedepsește cu până la șase ani de închisoare, muncă în folosul comunității sau o amendă din a cincea categorie. Comisă fără intenție, este o încălcare a sancțiunilor cu un maxim substanțial mai mic. Deoarece cuantumurile categoriilor de amenzi sunt ajustate periodic de către legiuitor, cifra care contează în practică nu este maximul legal, ci măsurile suplimentare: o instanță poate dispune confiscarea bunurilor, poate dispune restituirea câștigurilor obținute ilegal în temeiul Codului penal și poate impune sancțiunile economice specifice prevăzute în Legea privind infracțiunile economice, inclusiv închiderea totală sau parțială a afacerii pentru o perioadă determinată. Contextul acestui regim este prezentat în nota noastră despre dreptul penal economic.
Cine investighează și cine urmărește penal un caz de sancțiuni
Aplicarea sancțiunilor penale în Țările de Jos este concentrată, nu dispersată. Functioneel Parket, ramura Serviciului Public de Investigații care se ocupă de infracțiuni economice, financiare și de mediu, decide asupra urmăririi penale. Ancheta este efectuată în mod normal de FIOD, serviciul de investigații fiscale și economice, în colaborare cu Douane și, în cazul mărfurilor, cu echipa vamală specializată în precursori, mărfuri strategice și legislația privind sancțiunile. Poliția și Koninklijke Marechaussee se implică în porturi, aeroporturi și frontiere.
Pe lângă aplicarea legii penale, există o cale administrativă. Instituțiile financiare, birourile fiduciare și furnizorii de servicii cripto sunt supravegheați de De Nederlandsche Bank și Autoriteit Financiele Markten, care verifică dacă își verifică clienții și tranzacțiile în raport cu listele de sancțiuni, îngheață ceea ce trebuie înghețat și raportează supraveghetorului. Aceste obligații decurg din regulamentul de supraveghere elaborat în temeiul Sanctiewet 1977 și din legea privind supravegherea financiară; sectorul fiduciar are propriul regim, descris în articolul nostru despre Legea olandeză privind supravegherea birourilor fiduciare . Un supraveghetor care constată o încălcare gravă poate impune o măsură administrativă sau poate trimite problema spre urmărire penală, iar principiul una via împiedică o persoană să fie pedepsită de două ori pentru aceeași conduită prin ambele căi. Pe partea administrativă, se aplică instrumentele ordinare ale Legii generale privind dreptul administrativ, inclusiv ordinul de plată a titlurilor cominatorii.
Coordonarea dintre toate aceste organisme a fost punctul slab. Olanda a numit un coordonator național pentru respectarea și aplicarea sancțiunilor în 2022, după ce amploarea pachetelor privind Rusia a arătat clar că informațiile despre activele blocate, structurile companiilor și transporturile se aflau în sisteme separate. Recomandările care au urmat reprezintă sursa directă a reformei legislative descrise mai jos.
Când este responsabilă compania și când este directorul?
Articolul 51 din Codul Penal pedepsește persoanele juridice pentru infracțiuni comise în cursul activității lor și permite Parchetului să urmărească în justiție societatea, pe cei care au dat ordinul pentru comportamentul respectiv și pe cei care l-au dirijat efectiv, fie împreună, fie separat. În cazurile de sancțiuni, acest lucru este important deoarece comportamentul este rareori un act singular al unei singure persoane: este vorba despre o cerere de licență de export, o schimbare de rută, o instrucțiune de plată și un document de expediere, fiecare gestionat de o persoană diferită. Un comportament este atribuit societății atunci când se încadrează în mod rezonabil în sfera sa de activitate, de exemplu pentru că a fost efectuat de personal, pentru că societatea a avut puterea de a determina dacă s-a produs și pentru că l-a acceptat sau nu a depus atenția care se putea aștepta în mod rezonabil.
Răspunderea personală pentru dirijarea eficientă a conduitei impune ca persoana respectivă să fi știut despre conduita interzisă sau cel puțin să fi acceptat în mod conștient posibilitatea semnificativă ca aceasta să aibă loc și ca persoana să fi avut puterea și datoria de a o preveni, dar nu a făcut-o. Acesta este un test dificil și este, de asemenea, motivul pentru care refuzurile documentate contează: un responsabil de conformitate sau un director care a ridicat problema în scris și a fost respins se află într-o poziție foarte diferită de cea a unuia care a semnat fără să întrebe. Intenția în acest domeniu include intenția condiționată, așadar a nu pune în mod deliberat o întrebare evidentă despre un utilizator final sau o rutare nu protejează pe nimeni.
Ce fapte sunt de fapt urmărite penal
Patru modele explică majoritatea urmăririlor penale olandeze privind sancțiunile. Primul este exportul de bunuri listate sau cu dublă utilizare către o destinație sancționată printr-o țară intermediară, cu documente care numesc un utilizator final inofensiv. Al doilea este furnizarea de servicii interzise, care, începând cu pachetele ulterioare privind Rusia, acoperă o gamă largă de activități profesionale, IT și de consultanță, precum și transport și asigurări. Al treilea se referă la bani sau resurse economice aparținând unei persoane listate, inclusiv punerea lor la dispoziție indirectă. Al patrulea este eludarea: construcții al căror obiect sau efect este de a învinge o interdicție, ceea ce reprezintă în sine o infracțiune chiar și atunci când fiecare pas individual pare legal.
Un aspect tehnic cauzează mai multe probleme decât oricare altul. O înghețare a activelor implică nu doar persoana cotată pe bursă, ci și entitățile pe care acea persoană le deține sau le controlează, iar conform îndrumărilor aplicate în Uniunea Europeană, se prezumă că deține proprietatea atunci când persoana cotată deține cincizeci la sută sau mai mult din acțiuni sau drepturi de vot. Controlul poate exista sub acest nivel, pe baza unor factori precum puterea de a numi consiliul de administrație. Acesta nu este același lucru cu pragul de douăzeci și cinci la sută utilizat pentru a identifica un beneficiar real final în temeiul legislației privind combaterea spălării banilor, iar tratarea pragului UBO ca test de sancțiuni este o greșeală recurentă și costisitoare. Dacă contrapartea dumneavoastră este deținută pe jumătate de o persoană cotată pe bursă, înghețarea se aplică indiferent de prevederile registrului UBO.
Infracțiunile sancționate sunt incluse și în alte infracțiuni. Plățile care trec printr-o structură concepută pentru a ascunde implicarea unei persoane incluse pe listă constituie spălare de bani în temeiul articolelor 420bis-420quater din Codul Penal, care are propriile pedepse severe și este adesea acuzația mai ușor de dovedit; ghidul nostru privind spălarea banilor stabilește acest regim. Declarațiile false ale utilizatorilor finali și documentele de transport modificate pun în joc falsificarea. Deoarece probele și contrapărțile se află de obicei în străinătate, ancheta se desfășoară prin asistență juridică reciprocă și ordine europene de anchetă, așa cum se explică în articolul nostru despre anchetele penale transfrontaliere și, în cazul în care o persoană este căutată de un alt stat, în nota noastră despre cazurile de extrădare.
Directiva UE privind incriminarea și noua lege olandeză privind sancțiunile
Până în 2024, fiecare stat membru decidea singur cât valora o încălcare a sancțiunilor. Directiva (UE) 2024/1226 din 24 aprilie 2024 a modificat această situație prin definirea unui set comun de infracțiuni penale pentru încălcarea și eludarea măsurilor restrictive ale Uniunii și prin prescrierea unor pedepse minime maxime, inclusiv închisoare pentru formele mai grave și, pentru persoanele juridice, amenzi pe care statele membre trebuie să le poată stabili în funcție de cifra de afaceri. Directiva impune, de asemenea, statelor membre să incrimineze incitarea, complicitatea și tentativa la aceste infracțiuni și să prevadă înghețarea și confiscarea veniturilor.
Răspunsul olandez este Wet internationale sanctiemaatregelen (Legea privind măsurile de sancțiune internațională), un proiect de lege depus la Camera Reprezentanților la 19 februarie 2026, care abrogă în mare măsură Sanctiewet 1977 și introduce un cadru modern în locul acestuia. Acesta își propune să adauge o cale completă de aplicare administrativă pe lângă cea penală existentă, să creeze un punct central de raportare a semnalelor de sancțiuni, să ofere agențiilor o bază juridică clară pentru schimbul de informații și să extindă supravegherea la alte grupuri profesionale. Proiectul de lege a trecut de Consiliul de Stat și de runda parlamentară scrisă și se află în stadiul de dezbatere plenară; nu a fost adoptat și nu este în vigoare. Până la intrarea sa în vigoare, Sanctiewet 1977, împreună cu Legea privind infracțiunile economice, rămâne cadrul operațional și nimic din obligațiile dumneavoastră actuale nu se schimbă în baza unui proiect de lege aflat în așteptare.
Două puncte din dezbaterea parlamentară merită urmărite de oricine are o experiență reală. Primul este nivelul amenzii administrative, pe care parlamentul l-a contestat ca fiind insuficient de descurajant pentru companiile mari și care ar putea ajunge să fie legat de cifra de afaceri pentru a respecta Directiva. Al doilea este extinderea supravegherii la avocați, notari și contabili, care atinge secretul profesional și este analizată din acest motiv.
Ce se întâmplă dacă devii suspect
O anchetă privind sancțiunile se anunță de obicei printr-o percheziție sau o confiscare, mai degrabă decât printr-o scrisoare. FIOD sosește cu un mandat de la rechter-commissaris, serverele și telefoanele sunt verificate, iar conturile bancare sunt blocate în temeiul legii penale, pe lângă orice blocare care se aplică deja în temeiul regulamentului privind sancțiunile. Din acel moment, sunteți suspect cu dreptul de a păstra tăcerea și dreptul de a fi asistat de un avocat, iar decizia practică nu este dacă să cooperați, ci ce sunteți obligat să predați. Supravegherea administrativă implică o obligație de a coopera; o anchetă penală nu, iar granița dintre cele două căi este locul unde se câștigă și se pierd cazurile. Prezentarea noastră generală a sistemului de justiție penală olandez explică cursul general al procedurilor.
Cazurile de sancțiuni sunt lente deoarece probele trebuie adunate în străinătate, motiv pentru care acestea încep atât de des cu o serie de audieri pro forme înainte de procesul de fond. Această întârziere nu este neutră: este perioada în care apărarea poate solicita judecătorului de instrucție să audieze martori, să obțină corespondența licenței subiacente și să testeze clasificarea mărfurilor, care este foarte adesea adevărata problemă în cauză. O proporție semnificativă a cazurilor de sancțiuni se termină cu o înțelegere cu Parchetul, mai degrabă decât cu o hotărâre judecătorească, iar în cazul în care se ajunge la o înțelegere cu o companie, declarația publicată a faptelor devine un document pe care contrapărțile și băncile îl vor citi.
Cum să reduci riscul înainte ca acesta să devină o chestiune penală
Conformitatea cu sancțiunile nu este un exercițiu de verificare pe baza unei liste de nume. Începeți cu întrebarea privind proprietatea și controlul pentru fiecare contraparte care are vreo legătură cu o jurisdicție sancționată și înregistrați modul în care ați răspuns, inclusiv data și sursa, deoarece listele se schimbă constant și veți fi judecat pe baza a ceea ce știați la momentul respectiv. Integrați clasificarea bunurilor și serviciilor dvs. în procesul de vânzare, mai degrabă decât în procesul de expediere, astfel încât întrebarea să fie pusă înainte de asumarea unui angajament. Luați în serios semnalele de alarmă: un nou intermediar într-o țară vecină, un client care refuză o declarație a utilizatorului final, o rută de plată neobișnuită, o solicitare de divizare a unei comenzi sub un anumit prag.
În cazul în care ceva nu a mers bine, acționați rapid și cereți sfatul unui specialist înainte de a face orice raport. Auto-raportarea, înghețarea situației și remedierea deficienței de control sunt factori pe care îi ia în considerare Serviciul Public de Parchet, dar un raport întocmit fără consiliere juridică poate echivala cu o mărturisire din partea companiei și a directorilor acesteia în același timp. Păstrați ancheta internă confidențială prin dirijarea acesteia de către un avocat și separați persoanele care o conduc de persoanele a căror conduită este examinată.
Întrebări frecvente despre aplicarea sancțiunilor penale
Care sunt principalele provocări în aplicarea penală a sancțiunilor internaționale?
Lipsa unei autorități internaționale centrale îngreunează aplicarea legii. Statele trebuie să transpună singure sancțiunile internaționale în legislația națională. Complexitatea regimurilor moderne de sancțiuni împiedică aplicarea eficientă a acestora. Companiile și persoanele fizice găsesc adesea noi modalități de a eluda sancțiunile. Cooperarea transfrontalieră între țări nu funcționează întotdeauna fără probleme. Diferite sisteme și proceduri juridice încetinesc aplicarea legii. Colectarea de dovezi pentru încălcarea sancțiunilor se dovedește adesea a fi o sarcină dificilă. Tranzacțiile financiare trec uneori prin mai multe țări, ceea ce complică și mai mult detectarea.
Cum se evaluează eficacitatea aplicării penale a sancțiunilor internaționale?
Accentul principal se pune pe numărul de urmăriri penale și condamnări. Se ia în considerare și cuantumul amenzilor și al pedepselor cu închisoarea impuse. Experții evaluează dacă sancțiunile produc comportamentul dorit. Uneori durează ani până când se observă cu adevărat vreun efect. Țările care își modifică legislația privind sancțiunile obțin scoruri mai bune. Olanda, de exemplu, își modernizează Legea privind sancțiunile din 1977 pentru a o putea aplica mai strict. Organizațiile internaționale monitorizează dacă țările își respectă obligațiile privind sancțiunile. Acestea publică rapoarte în acest sens.
Cum influențează dreptul internațional legislația națională privind aplicarea sancțiunilor penale?
Tratatele internaționale și rezoluțiile ONU obligă țările să implementeze sancțiuni. Statele trebuie să își modifice legislația națională în consecință. Regulamentul UE privind sancțiunile se aplică direct în toate statele membre. Țările de Jos trebuie să le respecte și să le aplice automat în cadrul propriului sistem juridic. Dreptul internațional stabilește standarde minime pentru aplicarea sancțiunilor. Țările pot lua măsuri mai stricte, dar nu și măsuri mai slabe. Principiile juridice internaționale, cum ar fi certitudinea juridică și proporționalitatea, influențează modul în care sunt aplicate sancțiunile. Țările trebuie să respecte aceste principii în legislația lor.
Ce rol joacă organizațiile internaționale în stabilirea și aplicarea sancțiunilor la nivelul dreptului penal?
Organizația Națiunilor Unite impune majoritatea sancțiunilor internaționale prin intermediul Consiliului de Securitate. Aceste sancțiuni se aplică tuturor statelor membre. Uniunea Europeană impune uneori sancțiuni țărilor și persoanelor din proprie inițiativă. Statele membre ale UE trebuie să aplice aceste sancțiuni în temeiul dreptului penal. Organizațiile internaționale oferă asistență tehnică țărilor pentru a îmbunătăți aplicarea acestora. Acestea fac schimb de informații despre încălcările sancțiunilor între statele membre. Curtea Penală Internațională poate urmări penal persoanele pentru infracțiuni internaționale grave. Aceasta completează aplicarea legii la nivel național.
Care sunt consecințele pentru statele care nu respectă aplicarea penală a sancțiunilor internaționale?
Statele care ignoră obligațiile lor de aplicare a sancțiunilor pot deveni ele însele ținte ale sancțiunilor. Acest lucru poate duce la izolare economică și politică. Organizațiile internaționale pot suspenda sau revoca calitatea de membru al unei țări. Aceasta înseamnă că țara își pierde influența și cooperarea pe scena mondială. Alte țări exercită uneori presiuni diplomatice asupra statelor care nu respectă sancțiunile. Acest lucru poate afecta grav relațiile bilaterale. Instituțiile financiare devin mai precaute în ceea ce privește tranzacțiile cu țările care nu iau în serios aplicarea sancțiunilor. Acest lucru dăunează reputației economice a țării.
Cum se raportează măsurile de aplicare a legii în materie penală la realitatea politică și diplomatică de pe scena internațională?
Considerațiile politice joacă adesea un rol major în aplicarea sancțiunilor. Uneori, țările aleg să nu le aplice cu strictețe, pur și simplu pentru a evita deteriorarea relațiilor lor diplomatice. Interesele economice se ciocnesc frecvent cu obligațiile privind sancțiunile. Companiile fac lobby acerb împotriva aplicării stricte dacă aceasta le afectează comerțul. Negocierile diplomatice duc adesea la o aplicare mai flexibilă a sancțiunilor de către țări. Țările sunt deosebit de predispuse să facă compromisuri atunci când se tem că altfel discuțiile vor eșua. Sancțiunile funcționează cu adevărat doar atunci când țările acționează împreună. De îndată ce actorii cheie nu respectă acordurile, aplicarea sancțiunilor își pierde rapid puterea.
Cum aplică Olanda sancțiunile internaționale în practică?
Olanda transpune sancțiunile internaționale în norme naționale prin Legea sancțiunilor din 1977, care formează o punte între acordurile internaționale și aplicarea legii în Țările de Jos, echipe specializate precum POSS din cadrul Serviciului Vamal monitorizând conformitatea.
Ce rol joacă Națiunile Unite în impunerea sancțiunilor?
Consiliul de Securitate al ONU poate impune sancțiuni obligatorii tuturor statelor membre în baza Capitolului VII din Carta ONU, care îi conferă puterea de a interveni în cazul amenințărilor la adresa păcii și securității, iar toate statele membre ale ONU trebuie să pună în aplicare aceste sancțiuni.
De ce este considerată aplicarea sancțiunilor internaționale o sarcină atât de dificilă?
Organele de aplicare a legii se confruntă adesea cu termeni vagi și modificări constante ale reglementărilor, existând o tensiune continuă între obligațiile internaționale și statul de drept național, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la echilibrul dintre eficacitate și justiție.
Sancțiunile se impun doar la nivel internațional?
Nu, regimurile de sancțiuni variază de la acorduri multilaterale la măsuri regionale, iar implementarea lor poate depinde de presiune diplomatică, instanțe internaționale, acorduri bazate pe tratate și cooperare bilaterală.
Cum Law and More poate ajuta
Law and More Consiliază și apără companii, directori și ofițeri de conformitate în materie de sancțiuni: investigații efectuate de FIOD și Douane, urmăriri penale efectuate de Functioneel Parket, confiscări și conturi înghețate, evaluări ale proprietății și controlului, investigații interne și negocieri cu Serviciul Public de Procuratură. De asemenea, acționăm în cazurile în care un supraveghetor a inițiat o procedură administrativă, iar riscul penal trebuie gestionat în același timp. Dacă afacerea dumneavoastră a fost contactată cu privire la o problemă de sancțiuni sau ați descoperit personal o problemă, consultanții noștri... drept penal Echipa dumneavoastră vă poate evalua poziția în mod confidențial și vă poate stabili opțiunile. Veți găsi datele noastre de contact pe site-ul nostru.
